Placajul este un suport rigid pentru pictură, folosit de pe la jumătatea secolului XIX. Avantajul acestui suport constă în faptul că nu “lucrează” aidoma lemnului obişnuit, întrucât este constituit din mai multe folii fine din lemn, lipite între ele, fiecare având dispuse fibrele în sens perpendicular faţă de cea vecină. Există sortimente de placaj cu grosimi şi alcătuiri variate. Pentru tablourile de dimensiuni mici sau medii pot fi folosite cu succes planşetele placate, cele mai bune fiind constituite din 6-10 folii. Deşi, teoretic, tratamentul realizat în procesul de fabricaţie exclude posibilitatea gondolărilor, panourile cu laturi mai mari de 50-60 cm nu prezintă garanţii definitive. O măsură de protecţie (conservare) este peliculizarea spatelui placajuluii cu ulei de in.
Muzeul Naţional de Artă al României şi Delegaţia Valonia-Bruxelles la Bucureşti inaugurează joi, 14 octombrie 2010, ora 18:30, expoziţia “Nervia 1928-1938. Pictori din anii ‘30 în Belgia”. Expoziţia va fi deschisă de către doamna Fadila Laanan, Ministrul Culturii şi Audiovizualului al Comunităţii franceze din Belgia, domnul Kelemen Hunor, Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional din România, în prezenţa E.S. domnul Leo D’Aes, Ambasadorul Belgiei în România. Accesul la vernisaj se face numai pe bază de invitaţie. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 15 octombrie 2010 – 16 ianuarie 2011.
Multă vreme, Rogier van der Weyden (1399/1400-1464) a rămas o personalitate enigmatică pentru istoricii de artă. Faptul că nu şi-a semnat operele a generat dispute interminabile privind paternitatea lor. După ce această dificultate a putut fi surmontată, s-au emis numeroase păreri potrivit cărora o creaţie atât de variată nu putea ieşi din mâna unui singur artist. Părea imposibil ca acelaşi pictor să creeze în stilul unor inovatori cum sunt Campin şi Van Eyck şi, în acelaşi timp, să recurgă la formele goticului târziu, tipice Evului Mediu. Un alt argument a constituit faptul că receptivitatea faţă de sculptură - caracteristică operelor sale - este uneori foarte viguroasă, alteori abia perceptibilă. Nu se poate explica de ce în pictura lui Van der Weyden semnele quatrocento-ului italian dispar aproape imediat după ce apar. Cercetătorii au observat şi faptul că lucrările atribuite pictorului flamand sunt când foarte severe, când destinse, cordiale. După opinia unor specialişti, este imposibil ca activitatea unui artist să se sprijine pe tendinţe atât de contradictorii, de aceea multe titluri, pentru o vreme, au fost pur şi simplu şterse de pe lista creaţiilor lui Van der Weyden. În cele din urmă, criticii au înţeles că uluitoarea varietate şi forţă a expresiei sale artistice se alimentează din dubla sa cultură, însuşită în tinereţe, şi din vastul său orizont de preocupări şi inspiraţii.
Numele autorului unei opere, desenat, pictat, imprimat sau incizat în materialul specific al respectivei opere, cu scopul de a-i atesta autenticitatea, poartă numele de semnătură. Istoria semnăturii începe din antichitate, apărând, de exemplu, pe unele camee antice. În Evul Mediu apar extrem de rar, în sculptură, şi ceva mai frecvent în pictura de manuscris şi în tablouri. Începând cu secolul XV, artiştii îşi semnează, uneori, picturile şi desenele, dar aproape niciodată operele murale; apar semnături cu deosebire în operele provenite din nordul Europei, marcate fie prin iniţialele artistului, fie prin transcrierea numelui în limba latină, însoţite de inscripţii ca ca F. sau fecit, P. sau pinxit şi uneori anul execuţiei lucrării. Treptat, semnarea operei devine un obicei curent, semnătura fiind constituită, de obicei, din numele patronimic al autorului, uneori, şi de prenume sau simple iniţiale. Deşi există artişti - îndeosebi pictori - care îşi fructifică ornamental sau cromatic semnătura, iar alţii o neglijează sau nu o consideră indispensabilă, prin prezenţa şi caracterul profund personal ea rămâne pentru colecţionar şi cercetător unul din mijloacele principale de autentificare a operei. Continuare…
Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, organizează vineri, 16 aprilie 2010, de la ora 19:00, venisajul expoziţiei „Colecţia Mircea Pinte – I”. Curatori sunt Mihai Pop şi Călin Stegerean. Expoziţia poate fi vizitată până în data de 23 mai 2010.
Expoziţia este rezultatul unui parteneriat public-privat realizat de Muzeul de Artă clujean cu colecţionarul Mircea Pinte şi Galeria de artă Plan B, cunoscută pe plan internaţional pentru grupul de artişti pe care îi promovează. Ea îşi propune să prezinte o primă selecţie din colecţia amintită, care conturează un fenomen al artei din România în ultimii ani: afirmarea la înalt nivel internaţional al unei generaţii de artişti care îi cuprinde pe Marius Bercea, Mircea Cantor, Alexandra Croitoru, Adrian Ghenie, Cantemir Hauşi, István László, Victor Man, Ciprian Mureşan, Vlad Nancă, Cristi Pogăcean, Victor Răcătău, Cristian Rusu, Şerban Savu, Mircea Suciu, Supernova, Gabriela Vanga. Continuare…
Sunt o mie de premii pentru discursuri bune şi nici unul pentru fapte bune... Avem fizicieni, geometri, chimişti, astronomi, poeţi, muzicieni şi pictori... dar nu mai avem cetăţeni printre noi. (Jean-Jacques Rousseau) » mai multe citate despre arte plastice...
Acesta este un blog colaborativ. Pentru orice sugestie, intrebare, propunere de colaborare etc, va rugam sa ne contactati.
