Galeria de Arta

arta pentru tine

  2.05.2014

Neue Sachlichkeit

Neue Sachlichkeit (Noua obiectivitate) este denumirea unui fenomen de reacţie a picturii germane şi europene faţă de expresionismul antinaturalist. Începând de prin 1920 devine o orientare artistică, reprezentată de pictorii H. Davringhausen (1899 - 1970), A. Kanoldt (1881 - 1939) ş.a., ce îşi fixează drept ţel înfăţişarea obiectivă a aparenţei lucrurilor. O componentă social-critică (numită şi “verism”) a acestui stil neorealist este marcată de G. Grosz, O. Dix, parţial şi de M. Beckmann, care, în imaginile lor violent satirice, acuzatoare, ţintuiesc războiul şi inechităţile umane la stâlpul infamiei. Termenul fusese formulat în 1923 de către G.F. Hartlaub, director al muzeului (”Kunsthalle”) din Mannheim, ca slogan programatic al expoziţiei grupării de mai sus. Ca stil, este un fel de realism de o factură aparte: toate figurile şi formele sunt observate cu acuitate, apoi desenate şi modelate cu potenţarea semnificaţiei lor şi încorporate temeinic într-o structură imagistică clară, uneori atât atât de ferm, încât demersul produce imobilism, ba chiar rigiditate. Astfel, fenomenul “noii obiectivităţi” poate fi interpretat şi ca o reacţie împotriva impresionismului. Termenul se mai aplică unei orientări în arhitectura, decoraţia interioară şi artele aplicate din anii ‘20. În Italia aceleiaşi perioade, noul stil arhitectonic - axat pe claritate, funcţionalitate, ca şi pe posibilitatea de a cuprinde lucrarea finită dintr-o privire (calităţi care în ţările germanice sunt atribuite, de regulă, stilului Neue Sachlichkeit) - este numit “Stile Novecento”. Independenţa acestei mişcări nu va dura însă mult, ea fiind confiscată de linia conservatoare, naţionalistă şi propagandistică a tânărului stat fascist.

Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Dictionar
Comenteaza!

  10.04.2014

Un ceas pentru… Otto Dix

Goethe-Institut Bucureşti şi Muzeul Naţional de Artă al României organizează duminică, 13 aprilie 2014, de la ora 12:00, o vizită cu ghidaj gratuit în expoziţia “Otto Dix – O lume în ruine. Grafică 1920-1924“, deschisă în Sălile Kretzulescu ale MNAR. Prezentarea este susţinută de Simona Dumitriu, curator în cadrul grupului independent Platforma, în colaborare cu Arnold Schlachter, artist vizual şi colaborator al Goethe-Institut Bucureşti.

O lume în ruine

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

  14.03.2014

Bestiarul ArtLeaks

În perioada 19 martie - 15 aprilie 2014, la Centrul Claca din București (Strada Tǎbǎcarilor nr. 7) se desfăşoară un atelier de cercetare, organizat de membrii platformei ArtLeaks, împreunǎ cu invitați speciali.

Atelierul are formatul unei cercetări colective (reunind teorie, culturǎ vizualǎ și dans/performance) asupra antropocentrismului, artei animaliere, dar și asupra taxidermiei și muzeului ca instituții culturalǎ în contextul din România, punând în discuție rolul lor în societate. Legat de rolul artei și instituțiilor culturale în domeniul socio-politic, se vor aborda de asemenea urgențe precum precarizarea vieții culturale, ”împăierea” artiștilor, ştergerea istoriei şi neutralizarea culturii, transformarea instituțiilor culturale şi de artǎ în cabinete de curiozitǎți cu animale exotice pentru un public pasiv, şi rolul lor în spǎlarea imaginii statului și/sau a corporațiilor.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri
Comenteaza!

  3.03.2014

Dodo Niţă participă la Zilele benzii desenate francofone de la Stockholm

În perioada 8-9 martie 2014, Biblioteca de bandă desenată Serieteket din Stockholm, împreună cu Institutul Cultural Român de la Stockholm, ambasadele ţărilor vorbitoare de limba franceză şi alţi prieteni francofoni, iniţiază proiectul “Zilele benzii desenate francofone”. Evenimentul este organizat în contextul lunii francofoniei și cuprinde seminarii şi prezentări susţinute de invitaţi internaţionali, ateliere, proiecţii de film si un mini-târg de bandă desenată.

ICR Stockholm pregăteşte terenul pentru această prima editie a “Zilelor benzii desenate francofone” cu un eveniment la sediul său joi, 6 martie 2014. Criticul de bandă desenată şi expertul în seria de benzi desenate Tintin, Dodo Niţă va prezenta istoria benzii desenate româneşti, cu accent pe influenţa politicului şi socialului asupra creaţiei Benzii Desenate din România.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri
Comenteaza!

  19.02.2014

Lvmen Est Omen

Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu organizează joi, 20 februarie 2014, de la ora 17:00, la Casa Artelor (Piaţa Mică, nr. 21) vernisajul expoziţiei “Lvmen Est Omen”. Evenimentul, iniţiat de dr. Laurent Chrzanovski, este rezultatul colaborării dintre Muzeul ASTRA şi numeroşi parteneri, printre care: Muzeul Etnografic al Transilvaniei (Cluj-Napoca), Muzeul Naţional al Ţăranului Român (Bucureşti), Muzeul Naţional Brukenthal (Sibiu), Muzeul Civilizaţiei dacice si romane (Deva), Institutul de Cercetări Eco-muzeale (Tulcea), Muzeul de Artă şi Istorie din Geneva. Expoziția poate fi vizitată până la data de 20 mai 2014.

Lvmen Est Omen

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

pagina precedenta::pagina urmatoare

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com